
2023
NOIEMBRIE
25
În cadrul proiectului "EU SUNT VERDE" organizăm o dată sau de două ori pe an evenimentul "Vino să ne replantăm copacii!". Pe durata unei zile plantăm puieți de copaci în zone unde acest lucru aduce un real folos comunității, pe raza municipiului Arad.
„Vino să ne Replantăm Copacii” a ajuns oficial la cea de-a VIII-a ediție, însă în realitate am organizat aproximativ 12 plantări, dar cine mai numără?
Vrem să creem zone de verde, de aer, de liniște, chiar acolo unde acestea sunt perturbate – în oraș sau cât mai aproape de el.Considerăm că pe lângă utilitatea evidentă, plantările noastre, ca și ale altora, sunt simboluri ale dorinței de a ne proteja și de a face ceva pentru mediul pe care îl poluăm în mod conștient sau inconștient, zi de zi.
Sunt ocazii de a-i învăța pe cei mici și mai mari cum se plantează un pom, cât de greu se prinde și în cât de mult timp ajunge un copac.
Sunt multe de spus, dar și mai multe de făcut.
Te așteptăm să vii cu noi să plantăm 1.000 de copaci, în 25 noiembrie 2023.
Pentru a ne putea organiza mai bine, te rugăm să te înscrii prin linkul de mai jos. Înscrierea nu te obligă la nimic, dar ne ajută pe noi să pregătim evenimentul cât mai bine:
LOCALIZARE
https://goo.gl/maps/QLMq1aREjJL44nva9
Zonă de plantare:
Parcela de sub dig, dintre cartierele Subcetate și Sânnicolau Mic

Zonă de întâlnire:
Intrarea pe drumul de macadam de sub digul de sub podul rutier Micălaca

INSTRUCȚIUNI DE PLANTARE:
1.
Se face o gaură în pământ
de minim 40 cm adâncime
(1 hârleț și jumătate),
în funcție de puiet.

2.
Se lasă 5 cm de pământ
deasupra rădăcinii
până la nivelul solului.

3.
Se acoperă cu pământ și se tasează cu grijă, astfel încât puietul plantat să stea perpendicular pe sol și să nu rămână goluri de aer pe lângă rădăcină.

EU SUNT VERDE
TU EȘTI?
